Ce e poezia Renatei Verejanu, o poetă atât de angajată în luptele noastre politice, culturale, dar și în luptele sufletești, în care Eul refuză ”stranietatea”, adică după Freud – tot ce-i este străin, tot ce contravine firescului, bunului simț, adevărului, acesta privit ca valoare etică supremă? Este un autoreferențial, o confesiune cu dublă adresă: Sieși și Celor din preajmă sensibili și mai cu seamă insensibili, un ”portret al sufletului” (pe care-l cerea corespondenților săi Nietzsche), o ”cardiogramă”, precum apărea acest topos în lirica anilor ’60.
Nota individuală puternică o dă însă (citiţi mai departe)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu