luni, 29 octombrie 2018

Săptămâna Poeziei cu Renata Verejanu la Biblioteca Transilvania







































la mijlocul Săptămânii Poeziei cu Renata Verejanu,
la  24 octombrie 2018, am poposit la Biblioteca Transilvania

 O seară cu oameni înţelepţi, de mare omenie, cu simţul umorului, - 
personalităţi ale acestui neam: prozatorul Vladimir Beşleagă 
atât de tânăr şi lucid, după ce a citit poemul "Te voi muşca...", 
scris de R.V. în 1966, povestind întâmplări năstruşnice, 
ca să susţină în final că cel mai frumos poem al poetei e fiul Daniel, 
acad. Mihai Cimpoi, permanent calm şi optimist, 
dr.hab. Ion Ciocanu, redactorul primei cărţi Până la dragoste (1979), 
şi cel care a editat "Ofranda omeniei", 
legendarul volum de poeme din 5 cărţi, reţinute 10 ani, 
Arcadie Suceveanu, preşedintele US, veni nu doar cu flori, 
ci şi cu o diplomă de la Bistriţa, 
poetul Traian Vasilcău, a recitat 
foarte frumos 3 poeme fantastice de R.V., 
regizorul şi Omul de cultură Tudor Colac, care a vorbit 
de un mare regizor pe nume Renata Verejanu, 
poeta Lidia Ungureanu a povestit despre întâlnirile 
Renatei Verejanu cu sătenii săi din raionul Drochia, 
Angela Olărescu, şefa Bibliotecii Hristo Botev, 
Tatiana Ambroci, şefa Bibliotecii CEC, 
Parascovia Onciu şefa Bibliotecii Transilvania şi dna Ludmila Capiţa, 
membrii Uniunii Internaţionale a Oamenilor de Creaţie: 
compozitorii Lidia Ciubuc şi Adrian Beldiman, 
interpreţii Angela Braşoveanu, Prado Cazac Liliana, Karmela, 
Valeriu Mocanu, Madalina Bargan, Ana Pagur, Vasile Fetescu, 
coreograful Serafima Prodan, poeţii: Alexandru Plăcintă, 
Hasnas Petru, Petru Rotaru, Carolina Al., E.Urâtu, 
Adelina Labic care a dedicat un poem poetei omagiate, 
Daniel Verejanu, care a lansat cartea 
"poeta Renata Verejanu este mama mea", 
susţinând în monografia colectivă că poeta luptătoare 
a fost "salvată" de Renaştere şi Internet, 
V.Culai, V.Corlăteanu, copii/declamatori, adevăraţi artişti, 
admiratori de frumos şi... nemaipomenita Renata Verejanu...
Discursurile au ţinut 2 ore într-o sală, 
şi 2 ore în altă sală, unde se află pianul... 

 Microfonul Liber

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu