Gustul democraţiei
Un gust atât de dulce pentru cei care deja au dovedit să sugă din acest cuvânt privilegii şi avuţii, putere şi aroganţă... Un gust nespus de dureros pentru cei a căror părinţi sau copii au fost împuşcaţi, strangulaţi, persecutaţi, maltrataţi, traficaţi...
Eu ţin minte că am păşit în democraţie cu lacrimi grele pe faţă – plângem ca mama să-mi procure primul tricolor pe care l-am văzut în viaţa mea. Un tricolor mic (15 x 30 cm), din matase fină, pe un băţ patrat, cât mâna mea până la cot... Dacă-l cercetai atent se vedea că a fost cusut cu mare dragoste de neam. Mama mi l-a cumpărat, deşi a costat-o o avere. Pentru mine acel tricolor era cea mai mare democraţie. Şi, alături de tricolor, steagul albastru cu 12 stele pe el, mereu fluturat de tineri cu mult curaj şi demnitate... Apoi, în cea mai lungă noapte a lui 1988 a venit Cenaclul „Grai Matern”, şi copilăria mea a uitat de mine, căci eu mergeam cu mama şi cu dl Mihai Cimpoi din sat în sat, şi ascultam atent cum ei vorbeau lumii de democraţie... Se aduna foarte multă lume... Apoi la uşa noastră a apărut un poliţist... Şi aş fi vrut să-i dau drumul câinelui de la balcon, ca el să-l sperie pe poliţistul de la uşă. Dar mama avea dreptate întotdeauna: şi poliţistul, şi câinele - sunt flămânzi, surâdea ea.
(un fragment din cartea lui Dan Verejanu „Eu şi Consiliul Europei” –
o istorie filmată zi de zi cu sufletul de copil. Căutaţi aceată carte...)
Editorul
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu